Despre ce este cursul? 

*În Republica Moldova există o mulțime de programe și proiecte susținute financiar? Acestea sunt sponsorizate de diferite instituții publice, parteneri de dezvoltare de peste hotare, organizații internaționale și fonduri private. 

*Cu părere de rău, organizațiile nonguvernamentale, dar şi APL-urile nu sunt informate suficient despre programele ce pot fi implementate și întâmpină dificultăți atunci când vor să aplice pentru un grant. 

*Acest curs reprezintă un suport didactic destinat organizațiilor şi autorităților locale, care vor să se implice în soluționarea problemelor la nivel de comunitate și doresc să implementeze proiecte la nivel local. Iar pentru asta e necesară atragerea de fonduri. 

*În acest curs vei găsi pașii necesari pentru atingerea obiectivului propus. 

 Cui se adresează cursul?

*Acest curs online are scopul să ajute organizațiile non-profit din spațiul rural și APL-urile să înțeleagă diferite forme de finanțări, să cunoască ce este un proiect comunitar și modul de dezvoltare a unui proiect. 

*Respectiv, vor putea să identifice posibile resurse financiare pentru cheltuieli administrative sau operaționale și să construiască o strategie eficientă de atragere de fonduri în localitatea pe care o reprezintă. 

*În acest curs vei găsi informațiile esențiale explicate pe scurt, despre resursele disponibile în acest domeniu.   

 Ce vei învăța în cadrul cursului? 

*Acest curs te va ajuta să înțelegi mai bine ce este un proiect comunitar, care sunt etapele de scriere a unui proiect și posibilitățile de a obține finanțare; ce instrumente poți utiliza pentru colectarea de fonduri; cum și cu cine poți crea parteneriate, dar și care sunt beneficiile colaborării cu diverse instituții, organizații, grupuri comunitare. 

*Iar spre final vei descoperi și exemple de proiecte inspiraționale care au fost implementate cu succes la nivel local.

Reviews

There are no reviews yet. Be the first to review.