Ce sunt proiectele comunitare?
Proiectul este un plan care conține anumite acțiuni concrete, cu un anumit scop. Proiectul implică Planificare, Resurse, Organizare, Inovație, Echipă, Costuri, Timp. Proiectele sunt scrise pentru a fi prezentate unor potențiali finanțatori, care vor lua decizia de alocare a mijloacelor financiare pentru proiectul depus. De felul în care este expusă problema, soluțiile și finanțarea acesteia depinde în final dacă proiectul scris va fi sau nu va fi implementat.
Cine poate crea un proiect?
Un proiect poate fi realizat de către organizațiile non-guvernamentale, tineri, cercetători, agricultori, artiști. Iar în cazul întreprinderilor mici și mijlocii sau APL-uri, acestea sunt eligibile pentru anumite programe de finanțare nerambursabilă. Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ambasadele unor țări europene în Moldova și Programul Națiunilor Unite de Dezvoltare sunt doar câteva dintre instituțiile care oferă posibilități de finanțare.
Etapele de scriere a unui proiect:
Inițierea este punctul de plecare a oricărui proiect. Prima activitate din această etapă este găsirea şi formularea ideii de proiect. Este momentul cel mai important deoarece poate preveni insuccesul ulterior. În cazul în care ideea de proiect nu e fezabilă de la bun început, atunci e mai simplu să o modifici, până a începe proiectul.
La etapa de planificare, are loc detalierea şi formularea obiectivelor proiectului. Tot aici are loc stabilirea responsabilităților pentru membrii echipei. Este extrem de importantă formularea textului. Aici trebuie să fie expusă foarte clar ideea proiectului, detaliile privind activitățile propriu-zise și forma definitivă a proiectului;
Implementarea şi Controlul proiectului au loc concomitent deoarece aceste două etape depind una de alta. Tot timpul trebuie să controlăm ce implementăm ca să fim siguri că respectăm criteriile stabilite de către finanțator şi că îndeplinim tot ce ne-am propus.
Ultima etapă, este evaluarea proiectului pentru a aprecia dacă acesta a decurs conform planului inițial, dacă a adus beneficii organizației şi dacă acesta a fost sustenabil.
Elementele obligatorii într-un proiect:
Orice proiect trebuie în primul rând să aibă un titlu. Acesta trebuie să fie scurt, concis şi să se refere la rezultatul cheie al proiectului.
Un alt element important este rezumatul proiectului. De ce este esențial? Pentru că prima evaluare a proiectelor deseori constă din citirea rezumatului proiectului. Respectiv, acesta trebuie să includă: formularea problemei; obiectivele proiectului; organizațiile care vor implementa proiectul; activitățile cheie ale proiectului și bugetul total.
Descrierea problemei abordate trebuie să ofere finanțatorului o justificare bine argumentată a problemei pe care proiectul încearcă să o soluționeze. Proiectul trebuie să ofere și o descriere detaliată a grupurilor țintă și a beneficiarilor proiectului.
Proiectul trebuie să aibă un singur scop/obiectiv general care să fie legat de viziunea pentru dezvoltare. Iar activitățile explicate detaliat ar trebui să ofere o imagine asupra rezultatelor așteptate. Pe lângă rezultate vom menționa și anumiți indicatori care vor facilita etapa de evaluare.
La scrierea proiectului trebuie să ne asigurăm că rezultatele sunt durabile în timp și vor continua după finisarea proiectului, respectiv au capacitatea de a rezista după ce finanțarea propriu-zisă încetează.
Bugetul proiectului estimează toate costurile necesare pentru realizarea activităților planificate.
Un buget bine elaborat:
➢ Menține activitatea echipei pe obiectivele proiectului.
➢ Facilitează orientarea pe rezultate şi eficiența costurilor.
➢ Oferă informații despre gestionarea resurselor
➢ Identifică costurile pentru fiecare activitate.
➢ Specifică contribuțiile finanțatorului şi co-finanţarea.
➢ Menține ritmul de implementare a proiectului.
La final, nu uita de o descriere succintă a echipei de implementare a proiectului, a experienței organizației și a partenerilor de proiect.
Recomandări