Fundraisingul reprezintă procesul de solicitare și colectare a contribuțiilor voluntare de bani sau alte resurse, prin solicitarea de donații de la persoane fizice, întreprinderi, fundații caritabile sau agenții guvernamentale. Text pe tot ecranul, cu definitia
Fundraising VS crowdfunding
Crowdfunding-ul este o tehnică de finanțare a proiectelor din cele mai diverse domenii, folosind resurse online (forumuri, platforme de socializare etc.) Ideea principală este de a apela la potențialii finanțatori pentru dezvoltarea unui proiect.
Crowdfunding este obținerea de investiții de la un număr mare de persoane (sau ocazional grupuri, comunități) pentru a finanța un startup sau un proiect. Reprezentare grafica, o piramida de omuleti cu opacitatea in scadenta
În comparație cu metodele de finanțare tradiționale, în care resursele provin de la o singură sursă, finanțarea colectivă se bazează pe un număr mare de finanțatori.
Moduri de finanțare a proiectelor
Există mai multe moduri de finanțare a proiectelor.
Solicitarea individuală – solicitarea resurselor în mod personal, prin telefon sau email. Această modalitate este potrivită atunci când organizația Dvs. are deja un nivel înalt de încredere în fața donatorilor și a comunității.
O altă modalitate de finanțare, este organizarea de evenimentele speciale – maratoane, cine festive, târguri, vânzări, licitații, competiții, festivaluri, carnavaluri, banchete, evenimente cu specificuri.
Desemnarea procentuală – este o modalitate indirectă prin care statul susține financiar activitatea organizațiilor necomerciale și a altor instituții. Astfel, persoanele fizice pot decide cine va beneficia de aceste 2% din impozitul pe venit.
Crearea unei campanii de fundraising
În procesul de organizare a unei campanii de colectare de fonduri este necesar să porniți de la elaborarea unui plan bine gândit:
În primul rând, alegeți o modalitate de atragere de fonduri care vi se potrivește cel mai bine. De exemplu, dacă sunteți pasionat de muzică, sport, artă, puteți organiza evenimente de acest gen care v-ar permite colectarea de fonduri. Veți reuși să adunați resursele necesare, dar și să primiți plăcere de la organizarea lor;
Recrutați echipa care vă susține: prieteni, familia sau tinerii din localitate. Chiar dacă oamenii nu vor contribui cu o sumă mare de bani, aceștia ar putea să ofere în schimb timpul sau cunoștințele lor.
Fiți organizați și nu vă abateți de la planul de atragere de fonduri aprobat din start. Analizați timpul pe care-l aveți înainte de lansarea unei acțiuni. Decideți câte activități veți realiza în mod sigur și câți bani reali veți reuși să atrageți în urma acestor activități.
Verificați costurile și asigurați-vă că activitățile selectate vor genera acumulări de bani. De exemplu când organizați un eveniment, fiți siguri că bugetul de cheltuieli este minimizat cât de mult e posibil.
Promovați activitățile de atragere de fonduri pentru a vă maximiza eforturile. Mediul online și presa locală sunt instrumentele perfecte pentru a vă ajuta.
Cereți ajutor de la ONG-urile specializate în atragerea de fonduri, de la alte autorități care deține experiența necesară, consultați ghiduri de atragere de fonduri pentru a stabili din start un plan concret care va promova ideea Dvs.
Sugestii / recomandări:
Contactați direct donatorul sau scrieți o scrisoare de solicitare personală, astfel veți avea mai multe șanse să primiți un răspuns.
Abordați în primul rând donatorii din localitate sau din țară.
Nu trebuie să abordați toată lumea, vorbiți cu persoane (donatori) cu care vă simțiți confortabil.
Mențineți permanent contactul creat. Colaborarea cu o organizație donatoare este o posibilitate norocoasă să fiți implicați în realizarea continuă a proiectelor în comunitate.
Trebuie să credeți în ceea ce v-ați propus să realizați, altfel nu-i convingeți pe alții.
Oferiți-le ceva în loc donatorilor pentru banii donați (mulțumiri în public, promovare de imagine, includeți-i în discuții și interviuri sau prezentări).
Sunt o mulțime de fundații și organizații care de obicei se focusează spre suportul activităților ce țin de tineret, mai nou pentru acțiuni de dezvoltare comunitară și implicarea cetățenilor în procesul decizional.
Asigurați-vă că oamenii din echipa de proiect sunt cu o imagine bună în localitate pentru ca oamenii să dorească să-i urmeze.
Construiți un plan concret de la început și monitorizați-vă progresul pe parcurs;