Dacă ai ajuns până aici, înseamnă ca ai parcurs primele lecții video.
Cunoști ce reprezintă un proiect, care sunt etapele de scriere, posibilitățile de finanțare și modul în care poate fi implicată comunitatea.
Ne-am gândit că îți va fi util să afli și despre câteva proiecte locale de succes, care te vor inspira pentru realizarea proiectelor proprii.
Proiecte comunitare
De finanțare din bugetul programului au beneficiat 8 instituții de învățământ cu predare în limba română din stânga Nistrului și Zona de Securitate. Acestea au primit un ajutor material unic în valoare de 100 mii lei per instituție. Un aport considerabil a constituit procurarea unui mijloc de transport destinat copiilor din cadrul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Dubăsari.
*De asemenea, au fost efectuate lucrări de renovare a unui stadion multifuncțional și a fost instituit un Centru de tineret.
Campanii realizate prin fundraising
Campania „Împreună pentru copiii de la Văleni”, a fost organizată de Asociația de Băștinași „Acasă, la Văleni”. În cadrul acțiunii a fost colectată suma de 40.000 de lei, donație destinată pentru renovarea și dotarea cu echipament necesar a terenurilor sportive ale celor două grădinițe din localitatea Văleni.
Ideea expusă în cadrul proiectului a fost susținută de comunitate și, cu sprijinul financiar obținut, și-a atins obiectivul.
*Campania “Împreună pentru reabilitarea și amenajarea a 7 stații de așteptare a transportului public din satul Ghidighici” a fost realizată în cadrul Campaniei Asociația Băștinașilor plecați din satul Ghidighici împreună cu Primăria satului Ghidighici.
*Proiectul a fost depus în cadrul Programului „Incubator” al Proiectului Migrație și Dezvoltare Locală și au beneficiat de suma financiară în valoare de 1000 USD, iar Primăria Ghidighici a contribuit cu 20 000 MDL.
Parteneriate reușite
Comunitățile în care mai mulți actori implicați, reușesc să creeze parteneriate, are mai mari șanse de a realiza proiecte comunitare. Iată câteva exemple de parteneriate reușite:
PRIMĂRIA MEA – este o comunitate a cetățenilor care doresc un Chișinău confortabil, accesibil şi frumos. Proiectul promovează ideea unui oraş mai bun, în care autoritățile consultă cetățenii atunci când stabilesc priorități, dezvoltă şi implementează politici publice.
PROGRAMUL LEADER ŞI GRUPURILE DE ACŢIUNE LOCALĂ (GAL-urile) – asigură o colaborare între localnici pentru a mobiliza resurse și a realiza un nou tip de dezvoltare și modernizare economică în satele lor.
Asociația Obștească SALVAŢI CHIŞINĂUL – este o asociație care promovează principiile urbanismului durabil şi promovarea integrării patrimoniului cultural construit în dezvoltarea urbană.
Asociația de Tineret „Șansa” din localitatea Varnița – este o asociație care implementează proiecte de tineret, domeniul sănătății, activități culturale și sportive.
Asociația de Băștinași „Acasă la Văleni” – a lansat o campanie de advocacy şi colectare de fonduri pentru lansarea unui centru sportiv în satul Văleni, raionul Cahul. Asociația a lansat şi o campanie de strângere de fonduri prin care s-au colectat peste 170 000 lei.
Un plus de motivație
Implicarea comunitară presupune o conlucrare activă între autoritatea publică locală, ONG-uri și cetățeni. Conlucrarea acestor actori este esențială și va aduce implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor de către APL.
Implicarea este un proces prin intermediul căruia membrii comunității au posibilitatea de a influența şi controla deciziile şi resursele care au un impact asupra vieții și activității lor.